Așa a început …10 februarie 2016

Credeam despre mine că știu să mănânc sănătos și că sunt foarte atentă la ce se întâmplă în organismul meu. M-am înșelat. Și, ca fiecare om când dă nas în nas cu boala, m-am speriat. Și înfuriat. De ce eu? De ce tocmai mie? Oh, nu… După ce mi-am plâns de milă o vreme și după ce mi-a mai trecut supărarea (a se citi „disperarea” sau „neajutorarea”), m-am îmbărbătat și am început să caut informații, să mă educ, să citesc și să ascult ce spun alții, medici, pacienți, oameni mai informați și mai experimentați, unii dintre ei confruntându-se cu aceleași probleme ca și mine.

Descoperisem cu câțiva ani în urmă că am un Adenom Hipofizar (prolactinom) și făceam tratament cu Dostinex. Numai că adenomul nu răspundea la tratament, creștea cu aproximativ 1-1,5 mm anual. Și de parcă asta nu era destul, ca orice medicament și acesta avea efecte secundare. Observasem mai ales oboseala, somnolență (in timpul zilei), valuri de căldură, zile în care aveam dureri de cap, greață (mai rar), balonare, dureri de stomac, extrasistole, hipotensiune (TA scazuse cu ~ 2 unități față de valoarea cu care eram obișnuită), ceea ce a determinat amețeli, scăderea capacității de efort, gâfâiam chiar și dacă grăbeam pasul să trec strada în ritm alert. Și – tare neplăcut – căderea parului. Scoteam ghemotoace întregi dupa baie, iar la pieptanatul zilnic vedeam cu durere cum se duce o mare parte din podoaba capului. Odată cu fiecare creștere a dozei de medicament, îmi cădea si mai mult parul. În 5 ani am ajuns să am un păr tern, fără viață, iar ca volum – poate cam jumătate din cât fusese. Mă tundeam din ce în ce mai scurt. Cea mai obiectivă părere am avut-o de la coafeza, care a băgat mâna în părul rămas și a zis că în curând nu va mai avea ce să tundă.

În ultimul timp ma îngrășasem vizibil, cam 4-5 kg, dar destul de repede. Mi se pare firesc că după 40 de ani sa mai depui câteva kg, dar pe mine m-au speriat ritmul rapid de îngrășare și localizarea, mai ales în zona abdomenului și a coapselor. Mă simțeam prinsă în capcană: nu puteam să renunț la tratament, medicul îmi spusese ca e posibil să-l iau toată viața, pentru ca în lipsa lui adenomul secretă mari cantități de prolactina, dar ajunsesem la capătul puterilor. Iar dezamăgirea era mare după fiecare RMN care îmi arăta ca adenomul nu se reduce, ci crește. În ritmul ăsta va ajunge de la microadenom la macroadenom în doar câțiva ani. Iar complicațiile nu sunt deloc ușoare.

Ultima dată când mi-am făcut analizele de control nu au fost vești prea bune. Se pare că nu doar hipofiza avea probleme, ci și tiroida (și poate și suprarenalele). Rezultatele m-au pus pe gânduri. Numarul de celule albe, eozinofile, ATPO, cortizol, colesterol, glicemie – toate peste limitele de referință. Ușor modificate ieșiseră și cu un an înainte, dar nu mi s-a recomandat să fac ceva. Acum însă evoluția în rău era mult mai evidentă. Medicul mi-a spus că am tiroidita autoimună și că trebuie să fac o ecografie pentru a vedea ce se întâmplă cu tiroida. Așa am aflat ca am un nodul de aproape 10 mm. Ce e de făcut? Răspunsul a fost “nimic, mai așteptăm și vedem ce se întâmplă ”. Soluția era să primesc tratament cu Euthyrox, dar nu încă. Trebuia să aștept până când analizele vor fi foarte proaste (sic!). Încă un medicament se preconiza la orizont, tot pentru toată viața” 

Am citit că, deși majoritatea adenoamelor hipofizare sunt benigne, cele rezistente la tratament sunt de regula maligne. Offf… O problemă a adus-o pe următoarea, și apoi pe următoarea; am aflat că sunt prediabetica, am aflat de boala autoimună (tiroidita), de nodulul tiroidian … și tot așa. După cinci ani în care am făcut tot ce mi s-a spus – tratamente, analize, investigații – am constatat că nu mi-e bine și că evoluția nu e deloc așa cum speram și așteptam.

Așa că am renunțat să mai aștept. Am început să mă informez, să citesc, să mă educ, pentru că doream să știu tot ce are legătură cu funcționarea corpului meu și a organelor afectate. Așa am aflat că tiroidita este o boala autoimună, o boala în care organismul se atacă pe el însuși; o boala la granița mai multor specialități medicale – endocrinologie și imunologie, poate și gastroenterologie, și în mod sigur Nutriție.

Dacă nu e, ar trebui să fie.

Cei mai mulți specialiști sunt de părere că o boală autoimuna este declanșată, printre alte cauze, și de permeabilitatea mucoasei intestinale, care nu mai funcționează la parametrii optimi și lasă să treacă în sânge molecule sau toxine ce activează sistemul imun. Anticorpii încep să atace organismul, părți, țesături, organe, ca și cum ar fi ceva străin. În cazul tiroiditei, acești anticorpi atacă firește tiroida. Problemele mele sunt hormonale, și ceea ce m-a lovit cu cel mai mare impact a fost o fraza citită undeva: “Toate problemele hormonale sunt probleme de Nutriție.”

Am fost mereu preocupată să mănânc sănătos. Da, dar mâncam și corect? Se pare ca nu, din moment ce corpul meu suferă și s-a îmbolnăvit. Am plecat de la ce spune Hipocrate – “Alimentul să-ți fie medicamentul” – și am început să fac schimbări în alimentație. Unele schimbări le începusem cu mult înainte. Spre exemplu, carnea și produsele din carne. Simțeam că nu-mi fac bine, nu m-a atras niciodată, iar în rarele momente când mâncam, o făceam de nevoie, pentru ca eram plecată de acasă și mâncam în deplasare, ce găseam și pe unde apucam. Știam că am colesterolul crescut și evitam din instinct să mă apropii de alimente grase sau gătite cu adaosuri de grăsimi.

Și la lactate renunțasem de câțiva ani, dar nu de tot. Motivul? Printre investigațiile pe care le-am facut a fost și osteodensitometrie (DXA). Rezultatul nu mi-a picat bine. Nu aveam nici 40 ani și eram la limita osteoporozei (osteopenie). Sfatul medicului a fost să mănânc lactate. Mi-a spus moralizator ca uite ce pățesc oasele dacă nu au calciu. Am ieșit bulversată: mi se recomanda să fac ceva ce eu făceam zilnic, de când mă știu?! Mesele mele de zi cu zi nu erau niciodată lipsite de lactate: dimineața cereale cu iaurt, la prânz multă telemea (chiar și în supă sau pilaf !), seara din nou, dacă nu aveam altă inspirație… Cum e posibil?! Este. Aveam să aflu ulterior, după ce am citit și m-am informat corespunzător, cât rău fac lactatele în corp, cum în timp ajung să producă hiperaciditate, pe care organismul vrea să o contracareze și atunci extrage calciul din oase. Am renunțat, după cum spuneam, la lactate, le-am șters din meniu, la început de tot, apoi am mai revenit din când în când la brânza de capră sau iaurt, dar numai ocazional, nu mai mult de 1-2 ori pe lună. Urmarea? Știu că osteoporoza nu se vindecă, are o evoluție continuă progresivă, dar se poate încetini această evoluție dacă faci ceea ce trebuie. La cele doua examinări ulterioare (am facut trei DXA în total, anual), medicul a fost mulțumit de oprirea evoluției osteopeniei și mi-a zâmbit satisfăcut: „Ați început să mâncați lactate, nu-i așa?” 😀

Acestea au fost schimbările pe care le începusem cu 3-4 ani în urma. Apoi, după ce am făcut ultima dată analizele de control (decembrie 2015) și am aflat rezultatele supărătoare, am renunțat la zahăr și gluten. Aceasta a fost cu adevărat schimbarea esențială. Țin să menționez aici că niciuna dintre aceste schimbări nu mi-a fost sugerată de medic, nici de cel curant, sau cel de familie, sau alt specialist cu care am venit în contact în cursul perindărilor mele medicale. Am întrebat medicul ce ar trebui să fac în plus față de tratamentul medicamentos și dacă evoluția proastă a bolii se datora și alimentației. Răspunsul a fost că Nu, nu am ce să fac, astea sunt boli cronice și le voi avea toată viața, singura soluție este tratamentul medicamentos, sau dacă va fi cazul, cel chirurgical. PUNCT.

11.02.2016 Uite așa am pornit pe drumul schimbării. Am renunțat la carne aproape de tot (poate mai gustam o dată pe luna), la lactate (la fel), la zahăr și gluten complet. Am trecut la hrană vegetala, în stare naturală (nepreparata termic). În primele zile m-am simțit excelent. Apoi, pe măsură ce trecea timpul și organismul a început să se detoxifice, am întâmpinat și câteva neplăceri: mi-au ieșit uneori mici bubițe pe corp sau am avut mâncărimi de piele (rar); am observat mici coșuri sau inflamații la nivelul tenului (tot rar). După aproximativ o lună și un pic de la începutul acestui nou regim de viață am fost destul de greu încercată: am răcit, apoi am facut sinuzita, continuată cu otita. O lună mai târziu, am făcut zona zoster (pe fondul scăderii imunității). Dupa vreo câteva luni mi s-a umflat un picior. Am fost uneori amețită și fără putere (în primele săptămâni), chiar apatica și fără voință, aș putea spune. Am avut zile în care parcă ma desfășuram cu încetinitorul. Am simțit uneori o jena în dreapta, de parcă aveam un bolovan în partea dreaptă – nu știu dacă ceea ce simțeam acolo era ficatul umflat, bila sau intestinul. Limba am observat ca era foarte încărcată (la început), și aveam aceeași senzație și pe cerul gurii (așa se întâmplă în orice proces de detoxifiere). Dar pe parcurs am observat și multe schimbări în bine: am remarcat că nu mai sunt așa balonată ca atunci când mâncam alimente procesate și gluten. Scaune regulate, zilnic, uneori de doua ori pe zi, fără probleme de constipație. Tenul mai curat, mai puțin gras. Devenisem ușoară și sprintena. Nu mai aveam probleme cu articulația unui genunchi, care-mi dădea de furcă uneori. Nu am mai avut dureri de cap. Durerile menstruale s-au diminuat considerabil. Nu mă mai durea stomacul ca până atunci – aproape zilnic, aproape de la orice mâncam. În două luni am avut dureri de stomac doar de 2 ori, și știu exact de la ce. Nu îmi mai era foame între mese și nici seara – am avut mese regulate în jurul orei 9, 12 (sau 13) și 16 (sau 17), iar între ele gustari, dacă era cazul (nuci, fructe, semințe, sucuri). Mi-a dispărut pofta de a ronțăi mereu ceva, poate pentru că mă simțeam sătulă, chiar dacă porțiile mele nu erau așa mari, ba chiar erau reduse față de cât consumam înainte (sunt sigură că se datorează renunțării la zahăr și gluten). Am băut multă apă, ceaiuri din plante, sucuri. Îmi cădea părul foarte mult.

După câteva luni în care am luat seleniu (pentru a ajuta tiroida), am observat ca s-a diminuat căderea părului. Nu pot să precizez dacă noul regim de viață a contribuit mai mult sau dozele de seleniu (am luat trei luni). Rămâne de văzut. Au început chiar să răsară fire noi. Înainte mă simțeam obosită după masă (somnolență), acum nu mi se mai întâmplă așa ceva. Am dormit cam 8 ore pe noapte (uneori mai mult) și întotdeauna am fost în pat înainte de ora 10. Ce s-a mai schimbat? Am slăbit, nu știu exact cât, poate 10% din greutatea totală, poate mai mult, ceea ce i-a ingrijorat pe toți din jur (părea că slăbeam de la o zi la alta). Dar asta s-a întâmplat doar în prima lună, pe urma mi s-a stabilizat greutatea și a rămas constantă. Cred ca termenul corect ar fi că m-am dezumflat; zilnic mă simțeam umflată, balonată, chiar dacă nu apucasem să mănânc ceva. Acum nu mai eram așa, abdomenul era plat, chiar și după ce mancam de prânz.

Când am observat toate lucrurile bune, care nu au întârziat să apară, m-am bucurat, dar m-am simțit și vinovată: de ce nu am făcut mai devreme toate astea? De ce nu am apelat mai demult la stilul alimentar crudivor? Știam aceste informații, auzisem de la alții, citisem sau văzusem exemplele personale ale altor oameni care scăpaseră de felurite boli, informația mi-a dat târcoale câteodată și sub diverse forme. Și totuși … Nu știu să identific motivul (sau motivele) pentru care nu m-am “trezit” mai demult… Poate comoditatea de a nu schimba nimic dintr-un stil de viață preluat și acomodat in existența mea de la părinți și toți cei din jurul meu. Poate a trebuit să dau întâi examenul (boala) și abia apoi să învăț lecția (vindecarea). Poate lipsa unei motivații puternice – ca cea pe care am avut-o citind buletinele de analize care îmi confirmau boala cronică și evoluția ei (aparent) ireversibila, ca și rețetele de medicamente cu doze mereu crescute pe care le ridicam de la medic, mereu mai mult și mereu fără efectul așteptat. Sau poate semnele din corpul meu, pe care le observam zi cu zi, cum că lucrurile nu mai sunt cum au fost în tinerețe și că e momentul unor schimbări – daca eu nu mai sunt cum eram la 20 de ani, atunci de ce continui să fac aceleași lucruri acum când am trecut de 40?! Hmm…

Alimentul să-ți fie medicamentul

În tiroidita autoimună, anticorpii proprii ai organismului atacă țesutul glandei tiroide, afectându-i funcționarea (ceea ce va duce inevitabil la dereglări hormonale). Soluția medicală este să se suplimenteze deficitul de hormoni prin medicație. Dar cum rămâne cu perioada nefastă de la început, în care deși simptomele sunt prezente, ceea ce arată că tiroida este sub asediu, totuși analizele spun că nu există (încă) dereglări hormonale? Și cum rămâne cu cauza reala care a dus la acest deficit, cu boala autoimună? Acționând doar asupra efectului, și nu a cauzei, nu are cum să fie mai bine pe termen lung. Scopul meu a fost de la bun început să tratez (sau ameliorez) boala autoimună. De vindecare nu poate fi vorba, pentru că bolile cronice nu dispar ca prin minune, dar pot intra în remisie și se îmbunătățește calitatea vieții prin dispariția multora dintre simptomele supărătoare (sau de-a dreptul invalidante). Informațiile pe care le-am regăsit în mai multe surse spun că prin alimentație, mai exact prin evitarea anumitor alimente sau introducerea altora benefice, poți ajuta organismul să-și reia funcțiile.

Revenind la schimbări: nu mi-a fost greu să renunț de tot la carne, lactate, zahăr și gluten, și sa ma concentrez pe hrana vegetală, neprocesata termic. Chiar deloc. La primele doua renunțasem in proporție de 80% cu ceva timp in urmă. La zahar am renunțat complet când am vazut valorile mărite ale glicemiei si am înțeles că sunt in stadiul prediabetic. Diferența până la Diabet era doar o chestiune de timp. Nu am mai mâncat nimic despre care știam ca are in compoziție zahăr. Iar schimbarea esențială a fost renunțarea la gluten. Sunt destule pagini pe net despre legătura cu bolile autoimune și cât este de dăunător, așa ca eu nu mai insist. Dar sunt dovada vie – ca mulți alții înaintea mea – ca e mai bine fără el. În schimb, a fost greu sa descopăr ce sa aleg, pentru ca nu orice fruct sau legumă sunt potrivite cu problema mea. In bolile autoimune ai anumite limitări, de care e bine sa ții cont. Aici a fost marea dificultate. Am început un slalom printre informații, unele contradictorii, altele confuze, devorând tot ce puteam găsi la îndemână, cărți, studii, cercetări, păreri ale experților si socialiștilor in Nutriție, in endocrinologie, citind si cautind care dintre ele se repeta și sunt confirmate de cei mai mulți.

PROTOCOL pentru BOLI AUTOIMUNE

INTERZIS: cereale si pseudo-cereale, leguminoase, solanacee, lactate, oua, nuci si seminte, uleiuri rafinate, alimente procesate industrial (cu conservanti, coloranti sau alti aditivi chimici), zahar si indulcitori sintetici, gluten si amidon, cafea, cacao, alcool, spirulina si chlorella, condimente picante, medicamente antiinflamatoare, anticonceptionale.

*Toate acestea sunt interzise pentru ca sunt iritante pentru mucoasa stomacului si intestinului, favorizand permeabilitatea crescuta a intestinului, malabsorbtia, inflamatia cronica.

PERMIS: carne si organe, peste si fructe de mare, legume si fructe proaspete, grasimi de calitate (ulei de masline, de cocos, avocado, peste gras), alge (dar nu spirulina si chlorella), alimente fermentate, supa de oase (si zgarci), probiotice, vitamine, minerale, Omega-3.

*Trebuie sa amintesc aici ca am intalnit de mai multe ori recomandarea ca dieta sa fie strict respectata la început (2-3 luni), iar ulterior se pot reintroduce o parte din alimente, testind toleranta organismului.

MODERAT: lapte si smântana de cocos, ceai negru, verde, rooibos, îndulcitori naturali (miere, sirop de artar, de rodii, melasa), oțet, carob, fructe uscate.

Recunosc ca eu nu am respectat întocmai toate indicațiile AIP, pentru ca la început nu aveam toate informațiile, apoi pentru ca informațiile găsite de mine erau uneori contradictorii si reușeau să mă bage în ceață (spre ex. dieta in boli autoimune versus dieta in hipotiroidie), iar alteori pentru ca pur si simplu nu știam ce să mai mănânc – eu nu consum carne, iar pește din surse sigure găseam foarte greu. Dar am respectat cât am putut de mult principiile urmatoare: în procent cât mai mare hrana să fie vie, nepreparata termic, multe legume/fructe cât mai puțin poluate, sucuri din legume/fructe zilnic, să nu treacă o zi fără ceva verde, să ascult ce-mi spune corpul și să-i urmăresc reacțiile.

Care a fost rezultatul? Multe lucruri s-au schimbat in felul în care ma simțeam – în bine – și despre care am amintit anterior (fără dureri de stomac, arsuri, balonari, dureri de cap s.a.m.d.). Mi-am spus că dacă la repetarea analizelor nu văd nicio modificare, eu tot n-o sa ma mai întorc la alimentele cu zahăr sau gluten, sau la proteina animala, pentru ca era mult mai bine fără ele. Dar vestea bună este ca după doar opt saptamani, când am repetat investigațiile, am văzut modificari. RMN-ul a aratat ca prolactinomul s-a micșorat cu ~ 20%. Analizele de sânge au arătat mult mai bine: hemograma, formula leucocitara erau normale; glicemia a scăzut foarte bine, fiind acum in limitele normale; colesterolul este si el in limite normale (a fost prima data in 20 de ani când rezultatul nu a fost subliniat ca peste limita!), iar ATPO a scazut aproape la jumatate din cât era. Nu fusese foarte mult nici înainte, cam de 4-5 ori valoarea normală; cred ca evoluția bolii era abia la început, tocmai de aceea nu mi se recomandase sa încep încă tratamentul hormonal. Acum este doar de 2,5 ori mai mult decât valoarea normala și sper ca va fi si mai puțin. Voi continua cu acest stil alimentar preponderent vegetarian, cu fructe si legume în stare naturală, fără zahăr, fără gluten. Încerc să mă informez mai mult, mai bine, pentru a ști ce am de făcut și cum să-mi hrănesc organismul fără să-l agresez.

În final, întrebarea care rămâne este: Cât de mult ești dispus să-ți schimbi stilul de viață când conștientizezi că ceea ce faci acum te distruge.

Rezultate 10 martie 2016 Este posibil (și chiar foarte probabil) ca noi toți să avem diferite sensibilități sau intoleranțe alimentare (din naștere sau dezvoltate pe parcursul vieții). De cele mai multe ori nu suntem conștienți de ele, dar consumul anumitor substanțe ne dăunează (ex. glutenul), menținând inflamația mucoasei intestinale. Prin scoaterea unor alimente sau introducerea altora, putem depista ce ne ajută și ce ne face rău. Iata de ce schimbarea alimentației este esențială. Dacă alegi să mănânci totul crud, sau totul gătit, sau o combinație a acestora în diferite procente – tu hotărăști. Dacă alegi să menții sau să renunți la proteina animală de orice fel, complet sau parțial – este iarăși o chestiune de decizie personală. Eu am obținut rezultate satisfăcătoare după ce am început să mănânc foarte mult hrană vegetala, nepreparată termic. De asemenea, m-a ajutat faptul că am ținut un jurnal alimentar în care am notat tot ce am mâncat, ca și reacțiile determinate de alimente, pentru a ști care din ele nu îmi priesc.

Rezultate în prezent (după două luni):

• Normalizarea valorilor analizelor de sânge (aproape toate, excepție ATPO, care încă este peste valoarea normală)

• Nu mă mai doare genunchiul care avea probleme (se ințepenea uneori când stăteam mai mult timp așezată și aveam dureri, mai ales când vremea era umedă sau friguroasă)

• Slăbire în greutate (~ 5 kg; pentru cine își dorește e bine)

• Fără amețeală, dureri de cap, de stomac, menstruale

• Reducerea adenomului hipofizar cu 20%

Update (dupa încă patru luni):

• Valorile analizelor din sânge se mențin în limite normale, mai trebuie răbdare cu ATPO care este acum puțin mai mic.

• Nodulul tiroidian are valori cu ~ 20% mai mult. Sunt mai multe explicații posibile, nu știu dacă trebuie să aștept rezultate bune doar după câteva luni. Plus că am făcut intervenție cu substanța de contrast (iod), ceea ce poate avea o contribuție la mărirea lui. Rămâne sub observație în continuare.

• Greutatea s-a stabilizat, am revenit la greutatea pe care am avut-o mereu în ultimii 25 ani. Nu cred că problemele mele de sănătate au dispărut complet și nu vor mai apare niciodată; cred însă, că toate aceste schimbări în alimentație m-au ajutat foarte mult în prezent. Și mai știu că indiferent ce se va schimba în starea mea, voi apela din nou la aceeași strategie: mă informez, studiez, citesc și mă educ, caut studii și pareri de la specialiști, exemple de reușită personală, și apoi încerc să fac ce pot și ce cred ca e mai bine. Restul va face Universul.

Primul pas De acum încolo evită să te atingi de orice aliment care conține zahăr, amidon, gluten, adaosuri chimice, grăsimi hidrogenate. Toate acestea mențin inflamația în organism și afectează atât digestia, cât mai ales absorbția nutrienților. Încearcă o perioada (3-4 săptămâni) și urmărește cum te simți.

Al doilea pas Introdu în dieta ta anumite alimente care nu agresează organismul, ba din contra, au proprietăți vindecatoare: legume crude de toate culorile, fructe proaspete, plante verzi, sub forma de salate și sucuri. Renunță la alimente procesate și uleiuri rafinate.

Al treilea pas Scapă de toate substanțele toxice/ chimice cu care corpul vine în contact în fiecare zi și alege variante naturale (săpun, șampon, cosmetice, detergenți etc).

Pasul patru Recuperează liniștea pierdută – atitudine calmă, meditație, relaxare, control mental pentru a îndepărta gândurile negative (produc modificări chimice în organism la fel de dăunătoare ca și toxinele).

Pasul cinci Așa cum îți purifici trupul, așa să te preocupe și sufletul: ai grija ce oameni te înconjoară și ce energie transmit. Hranește-l doar cu oameni „curați” 

Echipa Tiroida România 🇷🇴 mulțumește Tiroidei Vesele pentru această lecție de viață. 

Sănătate și vindecare fericită,