Doctorul german Ryke HAMER a tratat cu succes peste 31.000 de pacienți doar stând de vorba cu ei. Nu făcea nimic magic, decât sa caute explicația logică și rațională despre strânsa legătură dintre starea mentală și boală. El susține că fiecare om s-a îmbolnăvit din cauza unui program mental distructiv, născut în urma unui ȘOC emoțional. El a numit acest șoc după numele fiului său: Dyrk Hamer Syndome sau DHS (sindromul Dirk Hamer).
Povestea doctorului Ryke Hamer
Dr. Hamer era in anii ’70 Cercetător și Șef al Clincii de Oncologie din Munchen unde trata cancerul , la fel ca ceialți doctori, cu tratamentele clasice, care se dovedeau a fi mai mult sau mai puțin eficiente. Însă cursul vieții doctorului Hamer avea să se schimbe radical, în luna decembrie a anului 1978, când a primit teribila veste că fiul sau DIRK, de doar 19 ani, a fost împușcat mortal. Mai mult decât atât, la câteva luni de la eveniment a murit și soția lui. Aceste șocuri l-au rănit la nivel profund, însă ,ca și cum n-ar fi fost destul, peste câteva luni s-a îmbolnăvit de CANCER la TESTICULE. Ajunsese de la un doctor care trata pacienții de cancer, la unul care în paralel trebuia să se trateze pe el însuși de cancer. Era speriat de rata mare de insucces a tratamentelor clasice, pe care ar fi trebuit sa le urmeze si el, însă nu mai avea încredere în ele. Deși pare descurajator, acest context urma să-l ajute pe Dr. Hamer să revoluționeze lumea medicală.
Ce-a descoperit de fapt ?
Povestind zilnic cu pacienții pe care îi trata de cancer, a constatat ca fiecare dintre ei a suferit un șoc emoțional puternic cu mai puțin de un an sau maximum 2 în urmă. A realizat ca acest tip de șoc puternic, care-l descriu mulți pacienți, l-a avut și soția lui în momentul în care a murit copilul, și același -la avut și dr. Hamer însuși când a rămas fără familie. În urma acestor constatări a intuit o posibilă legătură între șocurile emoționale și cancer.. Pentru a verifica această ipoteză, i-a rugat pe pacienți să-și facă o tomografie, pe care dr. Hamer a studiat-o în amanunt în încercarea de a găsi ceva revelator.
Și a găsit! În urma studiului a sesizat o LEGĂTURĂ între diferite zone ale creiereului și anumite organe. Mai exact, a sesizat apariția unor vibrații mai anormale, vizibile sub formă de cercuri concentrice pe tomografie, în diferite zone ale creierului. Mai interesant era că, oamenii cu același tip de cancer, aveau vibrații mai intense în EXACT aceleași zone ale creierului. Cu alte cuvinte, fiecare tip de cancer avea o zona corespondenta in creier, care nu mai functioneaza corect. Cu aceasta descoperire a pus bazele a ceea ce se numeste NOUA MEDICINĂ (pentru care va fi desconsiderat de ceilalți doctori, după care i se va retrage dreptul de a mai profesa, pentru că strica afacerile marilor companii farmaceutice)
Dr. Hamer și-a dedicat următorii ani exclusiv studiului în acest sens, reușind să facă conoscut în intreaga lume conceptul de NOUA MEDICINA, prin care se vindeca dupa primii ani in jur de 6000 de pacienți cu o rata de succes de 97%.
Noua medicina pornește de la ‘Regula de Fier a Cancerului’ .
Regula de Fier a Cancerului:
A. Fiecare cancer sau alta afecțiune gravă, are drept cauză un CONFLICT care generează UN ȘOC EMOȚIONAL: numit DHS (Sindromul Dirk Hamer) care îmbolnăvește omul mai întâi la nivel mental, când apar dereglări în creier, iar în final boala se răsfrânge asupra unui organ.
b. Tipul conflictului care a generat ȘOCUL EMOȚIONAL (DHS) determină ZONA în care apar vibrații anormale în creier. Zona de pe creier în care apar aceste inele concentrice, determină organul în care va apărea boala.
c. Cu cât durează mai mult conflictul, cu atât se vede mai rău organul îmbolnăvirii acestui tip de conflict. Aceste concluzii au rezultat în urma experimentelor practice pe care dr. Hamer le-a făcut pe oameni și pe animale. A demonstrat mai întâi cum, și animalele, la fel ca oamenii, sunt predispuse bolilor in urma unui conflict care generează un șoc emoțional. A aratat cum o căprioară care pierde puiul, și nu face în scurt timp altul, dezvoltă în perioada imediat următoare o formă de CANCER LA SÂN. În schimb, dacă după ce a pierdut puiul se imperechează din nou, cancerul nu mai apare sau chiar dacă a apărut, SE VINDECĂ (în general se calcifează, devenind inofensiv).
De ce se intampla asta? Pentru că, prin nașterea altui pui, ea rezolvă conflictul emoțional care apare la nivel inconștient cand a pierdut primul pui.
De ce cancer la san? E o lege a naturii! Pe fondul conflictului, se pornește automat un program natural și inconștient care intensifică activitatea glandelor mamare, pregătindu-ti corpul pentru a face un pui nou și alăpta. Însă dacă nu sunt posibilitati de a face alt pui, se produc dereglari la nivelul glandelor mamare care să ducă la cancer. E modul prin care natura o determină instinctiv să mai faca pui. De aceea 90% din tumorile descoperite la animale sunt calcifiate, deoarece ele rezolva instinctiv și natural conflictul.
Studiile dr. Hamer au mers mai departe demonstrând că EXACT același principiu funcționează pentru oameni. O femeie care pierde un copil este predispusă în urmatorul an la cancer de sân. Pentru a scăpa, ea trebuie să rezolve acest conflict emoțional făcând ALT copil, adoptând unul sau atașandu-se de un animal cu aceleași sentimente care le avea pentru primul copil. Partea și mai REA este că o femeie care are copilul sănătos, însă trăiește mereu cu frica că-l va pierde, se expune unui risc uriaș de cancer la sân, exact pe același mecanism.
Pe acest sistem acționează TOATE conflictele emoționale.
Adică: o femeie care află că soțul o înșeală cu o femeie mai tânără, va avea parte de conflict de inferioritate generat de o stare de inutilitate sexuală. Acest tip de sentiment duce întotdeauna la cancer de uter. Aceasta femeie poate scăpa de cancer dacă se împacă cu soțul sau găsește alt barbat cu care să facă sex. În caz ca nu reușește, această frământare interioară o v-a îmbolnăvi.
SAU… un Bărbat care a fost părăsit de soție va putea trece în faza de autovindecare, numai după ce se va împăca cu aceasta sau va avea altă femeie cu care să facă sex.
SAU o persoană care a ieșit la pensie și se simte INUTIL se va îmbolnăvi mai mult ca sigur. El va putea trece în faza de vindecare a bolii DOAR după ce se va inscrie la un club sau să va găsi o nouă pasiune sau o nouă ocupație.
SAU oamenii cu stimă de sine scăzută, se expun mai devreme sau mai târziu la bolile de oase (decalcifiere, osteoporoza etc.), până în momentul când conștientizează și rezolvă această problemă de nemulțumire care generează un conflict emoțional de tip DHS.
Același sistem, ca mai sus, funcționează pentru TOATE BOLILE (nu numai cancerul), însă fiecare tip de conflict emoțional afectează alt organ.
Un alt principiu esențial în NOUA MEDICINA este că toate bolile se desfășoară în 2 FAZE:
Faza de imbonavire(de conflict) si
Faza de vindecare(post conflict)
Conform dr. Hamer, fiecare boala are:
a. Faza de Conflict Activ (de Îmbolnăvire) în care se instalează o stare de tensiune şi nelinişte, lipsa poftei de mâncare însoţită cu pierderi în greutate și lipsa somnului (insomniile). Mainile și picioarele devin mereu RECI, pielea devine sensibilă sau iritată iar starea generala e una de tensiune continuă – semne care indica faptul ca tumoarea/boala este în plină devoltare și continuă să crească. Însă, odată ce omul conștientizează și rezolvă conflicutul emoțional corpul intră in:
b. Faza de Conflict Rezolvat (Autovindecare ) În această fază corpul se VINDECĂ. Primul semn e că mâinile și picioarele devin din nou CALDE ! Însă, vindecarea se poate manifesta și prin diferite BOLI si STĂRI de OBOSEALĂ prelungite (asemenea conceputului de criza de vindecare din homeopatie). Când una din aceste probleme apar, ele sunt întotdeauna boli “calduroase”, gen febra sau hipertensiune, și niciodată nu vei avea mâinile și picioarele reci dacă ești în faza de vindecare, decât dacă te afli în faza de îmbolnăvire (de conflict emoțional).
Așadar când începe faza vindecarii apare cel puțin o starea de epuizare și oboseală excesivă cu o nevoie puternică de a dormi MULT, deoarece corpul face eforturi imense pentru a se regenera și reechilibra.
În această fază PROCESELE apărute pe timpul fazei de îmbolnăvire sunt REVERSATE: Tumorile sunt eliminate sau capsulate (calcifiate), iar leziunile de tip necroză sau ulcer sunt înlăturate prin regenerarea naturală a țesuturilor. La sfârșitul fazei de AUTOVINDECARE, țesuturile şi organele afectate sunt refăcute complet şi deseori devin mult mai rezistente decât au fost înainte de apariția ȘOCULUI deoarece organismul și-a format anumite mecanisme de apărare și prevenție.
Ca exemplu pentru fazele de îmbolnăvire -vindecare dat de dr. Hamer e o mama care-și vede copilul lovit de o mașină. În drum spre spital mâinile și picioarele îi devin reci ca gheața, îi dispare complet pofta de mâncare și în acea noapte are insomnie. Toate acestea până când doctorul anunță a doua zi că totul este în regulă și nimic rău nu se poate întâmpla. Atunci mâinile și picoarele femeii redevin calde, îi revine pofta de mâncare și poate dormi profund noaptea.Totuși, este foarte posibil să facă febră ușoară sau diferite ‘bube’ să-i apară pe corp în perioada următoare, deoarece corpul face eforturi imense pentru a regenera țesuturile stricate.
Atentie! * Conflictul emoțional NU este determinat direct de eveniment, ci de modul în care persoana resimte la nivel psihic evenimentul declanșator. În funcție de această dimensiune interioara a evenimentului poate să apară sau nu, un conflict emoțional, iar intensitatea şi localizarea efectelor acestuia vor depinde de intensitatea şi tipul trăirii interioare.
Legătura dintre organ si conflictele emoționale în Boli ca:
》Colon – Conflict peste care nu poți trece nicicum
》Oase –Lipsa stimei de sine, inferioritate
》Intestinul subțire – Ura care nu poate fi ‘ digerata’
》Uter – Sentiment de inferioritate sexuala
》Prostata – Conflict/ceartă pe latura sexualității
》Tiroida – Te simți neputincios, fără control
》Plămâni – Frica puternică față de altă persoană
》Piele – Lipsa integrității, om coruptibil ‘fără coloana vertebrala’
》Testicule, Ovare – Pierdere valoroasă ce nu poate fi recuperată
》Pancreas – Conflict cu membrii familiei
》Urechea internă – Sentimentul de imposibilitate de a afla ce vrei -‘adevarul’
》Sânul stâng – Conflict care pune în pericol copilul, casa, familia
》Sânul drept – Conflic cu partenerul sau cu persoanele rivale
》Rectul – Frica de a fi nefolositor
》Gura – Nu poți ‘mesteca'(suporta) o problemă/situație
》Căile respiratorii – Conflict teritorial (nesigur în privința casei)
》Laringe – Frica și îngrijorare pentru un anumit eveniment
》Stomacul – Ai înghițit prea multe împotriva voinței tale
》Esofag – Dorința acută de a refuza, de a nu ‘înghiți ’
》Inima – Frustrare legată de copii
》Cervixul – Frustrare adâncă și persistentă
》Glandele suprarenale – Te îndrepți într-o direcție în care refuzi să mergi
》Ficat – Frică (stress) inconștientă de a rămâne fără mâncare (bani pt a procura mâncare) sau îți simți viața în pericol.
Notă: cunosc persoană care după un șoc emoțional, moartea cuiva drag din familie, s-a simțit neputincios și a declanșat Glanda Tiroidă.
Principiile pentru VINDECARE !
A. In primul rând: Pacientul devine ‘stăpânul absolut’ al tratamentului. E 100% responsabil pentru condiția lui și nu-și pune speranțele în nimeni mai mult decât el însuși.
B. Apoi pacientul va lucra la înțelegerea CAUZEI care a provocat conflictul și implicit boala.
C. În final v-a colabora constructiv cu doctorul pentru a crea un plan eficient de de rezolvare a conflictului atât MENTAL cât și PRACTIC.
* Este absolut necesar ca pacientul sa înțeleagă cât mai bine CE se întâmplă de fapt cu el, pentru a putea să aibă o atitudine constructivă și motivată în procesele de autovindecare.
Alte reguli de viață
* Dr. Hamer pune accentul pe rezolvarea EMPIRICA (practica) a oricărui conflict emoțional, însă pot fi benefice și psihoterapia, terapiile prin hipnoza și regresie sau altele de acest fel.
* Frica de cancer/moarte poate genera alt conflict, pe lângă cel existent. E nevoie să renunți total la astfel de gânduri, pentru că faza de vindecare să se desfășoare fără probleme.
* O persoana sănătoasă, bine hrănită, odihnită, relaxată, cu activitate fizică zilnică și care are convingeri pozitive, v-a face mult mai ușor față oricarui conflict, și de asemenea se v-a lovi de mult mai puține.
* Persoanele cu situație materiala bună au un risc mult mai mic de a se îmbolnăvi spre deosebire de cei săraci (care nu au bani pentru a rezolva anumite conflite)
* La femeile însărcinate orice formă de cancer sau de tip cancer se va vindeca/elimina pe cale naturală, începând cu a 3-a lună de sarcină, deoarece sarcina are prioritate absolută, spune dr. Hamer.
Așadar, indiferent ce boală ai avea, întreaba-te întâi DE CE TE-AI ÎMBOLNĂVIT, și doar apoi gândește-te ce medicamente ai nevoie sau dacă ai nevoie de vreun medicament. După descoperirile revoluționare pe care le-a făcut, dr. Hamer nu numai ca NU a fost apreciat de către Colegiul Medicilor, ci i-a fost retrasă licenta iar apoi a fost băgat în pușcărie pentru câțiva ani! După eliberare, în majoritatea țărilor din Europa a fost pus sub urmărire, mai puțin în Spania, țară care i-a oferit sprijin, și în care locuiește și în ziua de astazi. El a scris o carte despre NOUA MEDICINĂ care este vândută în toată lumea. Probabil sunteți uimiți de ce i s-a întâmplat, însă în acest fel se pune problema când încurci marile companii farmaceutice care, pentru a supraviețui, trebuie să vândă anual citostatice, vaccinuri, medicamente care dau dependența și măști de protectie (o absurditate să crezi ca o eșarfa mică la gura te apără de bacteriile microscopice)
Pentru mai multe vizitați site-ul oficial al Noii Medicine: http://www.newmedicine.ca/
Echipa Tiroida România 🇷🇴