Psihofiziologia stresului
Psihicul tuturor ființelor vii este un sistem pentru procesarea informațiilor interne și extern cu scopul de a se orienta, de a gestiona stările și comportamentele și a-și îndeplinirea nevoilor.
Emoțiile sunt instrumente prin care primim feedback despre cât de bine ne-am atins țelurile. Corpul percepe emoțiile sub forma substanțelor chimice, care sunt eliberate de sistemul nervos, cel endocrin și cel imunitar și care-l fac să acționeze. Psihicul evaluează aceste acțiuni ca fiind eficiente sau ineficiente. Dacă evaluarea are o semnificație mare pentru noi, vom simții puternice emoții pozitive sau negative, vom experimenta sau stare de suprasolicitare mentală cunoscută cu numele de stres.
Când o solicita, fie ea fizică sau psihologică perturbă sau amenință conservarea sănătății și supraviețuirea noastră . cu scopul de a menține integritatea corpului.
Stresul face parte din viețile noastre, nu poate fi evitat. Dacă stresul depășește capacitățile adaptive ale corpului apare suferință, care duce la disfuncționalitatea organelor și sistemelor, ceea ce evoluează în boală.
Stresul poate fi pe termen scurt și îl numim acut, pe termen lung este cronic și poate fi fiziologic sau psihologic.
Stresul fiziologic îl putem experimenta în urma activităților fizice intense, insuficiență respiratorie, temperatură corporală excesivă de ridicată sau de scăzută, un proces inflamator activ, tulburări ale tensiunii arteriale, reac alergice, durere etc.
Stresul psihologic apare din cauza unei supraîncărcări informaționale când o persoană nu poate să facă față unei probleme, să înțeleagă ceva sau să găsească o soluție adecvată.
Stresul psihologic este cauzat și de emoții negative sau pozitive. Tot ceea ce e plăcut și neplăcut și care accelerează ritmurile vieții poate să ducă la stres. Reacționăm la o situație stresantă într-una dintre cele trei modalități sau combinații lor: luptă, fugă sau înghețare (când primele două opțiuni sunt imposibile)
Un exemplu de „înghețare” poate fi când o persoană constată că nu poate să reacționeze și să-și exprime emoțiile.
O emoție puternică (șoc psihologic, traumă, durere, boală etc.) este însoțită de o reacție în lanț care începe în cortexul cerebral și se sfârșește în gene și molecule.
În momentul unui stres acut corpul experimentează primul stadiu – anxietatea cu scopul de a mobiliza resursele protectoare ale organismului, cu suprimarea funcțiilor care au importanță mai redusă pentru supraviețuire (digestia, regenerarea, creșterea, lactația, funcțiile reproducătoare etc.). Dacă rezervele organismului sunt suficiente se produce activarea funcțiilor diferitelor sisteme, se dezvoltă adaptarea.
Situația clasificată drept pericol activează creierul emoțional, adică sistemul limbic, care activează sistemul nervos periferic să injecteze în organe și în sistemele principale hormonii de urgență – catecolamine. Organismul nostru începe mecanismul reacției sincronizate la pericol, care a fost integrat în noi prin evoluție.
Dacă pericolul nu are loc sau poate fi prevenit, reacția de stres se încheie la primul stadion și schimbările din corp revin rapid la normal.
În al doilea stadiu al reacției de stres, Hipotalamusul activează hipofiza care apoi generează ACTH care influențează glandele suprarenale să elibereze doze suplimentare de epinefrină și norepinefrină. Conținutul de catecolamine crește de peste 10 ori în câteva secunde, iar asta duce la schimbări semnificative în starea corpului.
Epinefrina intensifică tensiunea arterială. Inima bate puternic, sistemul nervos este excitat, apare transpirația, colesterolul, glucoza și trigliceridele – care sunt resursele de energie ale corpului se măresc. Digestia se oprește deoarece sângele iese din stomac și intestin și curge în mușchi. Glanda pituitară influențează tiroida și alte glande endocrine . Respirația este accelerată pentru a oferi mai mult oxigen deoarece corpul se pregătește să se lupte cu pericolul sau să fugă de el.
Toate aceste transformări biochimice din cool sunt o soluție optimă la situațiile periculoase și nu afectează persoanele. În urma stresului corpul trebuie să se recupereze. După încheierea situației simțim oboseală fiindcă suntem epuizați, corpul are nevoie de relaxare și recuperare a sistemului nervos.
Dar ce se întâmplă când mintea noastră construită o imagine a dificultăți care ar putea urma, o imagine a viitorului în care ne așteptăm la diversele necazuri?
Se activează din nou mecanismele din spatele reacției de stres care lucrează asemănător: palpitații, transpirație eliberare a hormonilor de stres.
Imaginea pericolului anticipat e numită un factor de stres iluzoriu, deoarece se bazează exclusiv pe anxietatea noastră închipuită. Creierul nostru nu e capabil să facă distincția într-o situație reală și o imaginară. El reacționează în același fel la imagini care provin din minte și la cele dovedite de la ochi sau alte simțuri . Experimentăm stresul nu doar atunci când se petrece în realitate, ci de fiecare dată când nu amintim sau nu imaginăm consecințele unor acțiuni în viitor. Acest stres “virtual” suprimă în mod semnificativ apărarea naturală a corpului. Gândurile noastre negative și emoții pe care le cauzează (frică și anxietatea) întăresc și prelungesc stresurile cotidiene pe care le experimentăm.
Abilitatea corpului de a rezista stresului pe termen lung depinde de ereditate și de greutățile din copilărie.
Dacă ceea ce ați aflat până acum va stârnit curiozitatea și ați devenit interesați de a afla și mai multe lucruri despre manifestarea stresului, așteptați comentariile voastre și voi continua să vă vorbesc despre impactul profund negativ asupra psihicului, a corpului și a comportamentului a acelor experiențe negative. . intense și prelungite din viața noastră.
