Endometrioza, Fibromialgia și Bolile Autoimune – o legătură mai profundă decât pare
De-a lungul experienței mele ca specialist în autoimunitate și sănătate hormonală, am observat că multe femei diagnosticate cu endometrioză sau fibromialgie dezvoltă, în timp, și alte afecțiuni autoimune.
Nu este o coincidență — iar cercetările recente confirmă această legătură complexă între inflamație cronică, sistemul imunitar și disfuncțiile endocrine.
Un studiu amplu realizat în Israel, pe baza datelor oferite de Maccabi Healthcare Services, a arătat că femeile cu endometrioză și/sau fibromialgie prezintă o prevalență semnificativ mai mare a bolilor autoimune, a depresiei și anxietății.
Acest lucru schimbă profund modul în care ar trebui privite aceste diagnostice — nu ca afecțiuni izolate, ci ca manifestări diferite ale unui teren imun și hormonal dezechilibrat.
🔬 Ce a arătat studiul
Autorii au analizat retrospectiv mii de cazuri de femei, calculând prevalența endometriozei și fibromialgiei, asocierea lor cu alte boli autoimune, dar și impactul psihologic și utilizarea resurselor medicale.
🔹 Rezultatele au fost clare:
-
Prevalența fibromialgiei este aproape dublă la femeile cu endometrioză (6%) comparativ cu populația generală (3,2%).
-
Cele două boli apar frecvent în același an, iar în multe cazuri fibromialgia precede endometrioza — semn că există un factor declanșator comun, cum ar fi stresul cronic, infecțiile virale, traumele emoționale sau inflamația sistemică persistentă.
-
Femeile care suferă de ambele afecțiuni au un risc crescut de boli autoimune, precum tiroidita Hashimoto, lupus, sindrom Sjögren sau artrită autoimună.
-
Ele se confruntă, de asemenea, mai des cu anxietate, depresie și oboseală cronică, ceea ce le face mai vulnerabile la epuizare și la dezechilibre hormonale secundare.
🧠 Ce înseamnă asta pentru pacientă
Din perspectiva holistică, nu putem trata eficient nici endometrioza, nici fibromialgia, fără să investigăm și componenta autoimună.
De aceea, la pacienții diagnosticați cu oricare dintre aceste două boli, recomand întotdeauna evaluarea atentă a markerilor tiroidieni, anticorpilor autoimuni, permeabilității intestinale (Leaky Gut), nivelului de vitamina D, fier, zinc, magneziu și statusul inflamației.
Când sistemul imunitar devine dezechilibrat, corpul nu mai face diferența între “dușmani” și propriile țesuturi. Iar la femei, acest mecanism este amplificat de interacțiunea complexă dintre hormoni, stres și inflamație.
Rezultatul? O cascadă de reacții în lanț care pot afecta tiroida, sistemul nervos, ficatul, intestinul sau ovarele.
💡 Concluzia mea
Endometrioza și fibromialgia nu sunt boli „în mintea noastra” — sunt boli reale, cu o componentă inflamatorie și imunologică profundă.
Iar când două astfel de diagnostice coexistă, mesajul corpului este clar: sistemul tău are nevoie de reglare, nu doar de suprimare a simptomelor.
Este esențial ca fiecare femeie să primească o abordare integrată — care să includă testări corecte, suport nutrițional și emoțional, restabilirea echilibrului intestinal și hormonal, precum și sprijin psihologic.
Fiecare caz de endometrioză sau fibromialgie ar trebui privit cu atenție prin prisma autoimunității, pentru că doar așa putem ajunge la cauză, nu doar la consecință.
📚 Dacă te regăsești în aceste simptome, dacă ai primit un diagnostic de endometrioză sau fibromialgie, nu ignora semnalele corpului. Testează-ți sistemul imunitar, analizează-ți tiroida și discută cu un specialist care privește întregul tablou, nu doar o piesă din puzzle.
📌 Resurse recomandate pentru femeile cu Endometrioză, Fibromialgie și Boli Autoimune
Pentru că fiecare femeie merită acces la informație corectă și sprijin real, am adunat câteva resurse de bază care pot ghida evaluarea și îngrijirea pe termen lung.
1. Analize esențiale pentru screening autoimun și hormonal
-
Anticorp TPO și TgAb – pentru evaluarea tiroiditei autoimune
-
ANA, ENA panel – screening pentru boli autoimune sistemice
-
CRP, VSH – markeri de inflamație
-
Vitamina D3 – regulator imunitar crucial
-
Fier, feritină, B12, zinc, magneziu – micronutrienți afectați frecvent
-
T4, T3, fT4, fT3, TSH – panel complet tiroidian
-
Cortizol salivar (4 puncte) – evaluarea axei stresului
-
Test de permeabilitate intestinală (Zonulin sau markeri de Leaky Gut)
2. Ghiduri gratuite și articole educative
-
„Testele Tiroidiene și Autoimune Explicate Simplu” – elaborat de Asociația Tiroida România
-
Ghiduri de interpretare a analizelor endocrine și autoimune
-
Articole despre nutriția antiinflamatoare și suportul pentru endometrioză
3. Studii științifice și surse de încredere
-
Greenbaum et al. – Endometriosis, Fibromyalgia and Autoimmune Diseases
-
PubMed: colecție de articole despre inflamație, hormoni și autoimunitate
-
EndoNews – resurse actualizate despre endometrioză
4. Comunități de sprijin
-
Asociația „Tiroida România” – grupuri private, suport personalizat, materiale educative
-
Grupuri dedicate pacienților cu Hashimoto, autoimunitate, endometrioză și fibromialgie
-
Webinar-uri și consultații gratuite sau cu donație
5. Protocolul Autoimun (AIP) – pentru reglarea inflamației
-
Ghidul „Totul despre Protocolul Autoimun (AIP)”
-
Planuri de masă pe 7–45 zile
-
Lista alimentelor antiinflamatoare utile în endometrioză și autoimunitate
-
Recomandări practice despre somn, stres, detoxifiere și echilibru hormonal
6. Suport emoțional și gestionarea durerii
-
Practici de respirație și reglare vagală
-
Tehnici de mindfulness și journaling
-
Resurse pentru anxietate și depresie asociate durerii cronice
Cu grijă,
Lia Jercaianu
THP, CAHNS – Specialist în Autoimunitate și Sănătate Endocrină
Fondator Asociația Tiroida România














