Ce se întâmplă în situaţia în care se înregistrează în creier un deficit de hormoni tiroidieni?
În cartea“Bleiben sie länger jung!” (“Păstraţi-vă tinereţea mai multă vreme”) se afirmă în acest sens: “ …, în regiunea craniană,…, sângele începe să curgă cu viteză mai scăzută. În acest mod, celulele sistemului cerebral sunt alimentate cu o cantitate mai redusă de oxigen şi substanţe nutritive. Consecinţa: persoana afectată gândeşte şi se mişcă mai lent. În situaţiile excepţionale, în care se înregistrează un deficit absolut de hormoni tiroidieni, omul îşi pierde inteligenţa, memoria şi chiar sentimentele. …, apar şi probleme de concentrare şi pierderi de memorie.” Astfel sunt uşor de intuit efectele produse de un deficit de hormoni tiroidieni asupra emoţiilor şi sentimentelor.
Niveluri reduse de hormoni tiroidieni în cazul depresiilor
În sensul informaţiilor furnizate de către Thierry Hertoghe, există un studiu japonez care arată că pacienţii depresivi cu cele mai scăzute concentraţii de hormoni tiroidieni reacţionează cel mai bine la o terapie combinată de antidepresive şi hormoni tiroidieni. Iar în lucrarea “Stop the Thyroid Madness” se vorbeşte de asemenea despre studii care evidenţiază o legătură strânsă între nivelul de T3 liber şi depresii. Cu cât mai scăzut este nivelul de T3 liber, cu atât mai intensă poate fi o depresie şi apatia.
Depresiile în condiţiile substituirii pure a T4
Janie A. Bowthorpe descrie în capitolul 10 al lucrării sale că depresiile cronice în cazul unei substituiri pure a T4 nu constituie un aspect ieşit din comun, deoarece pacienţii obţin în acest mod exclusiv T3 din conversia în organism. Însă în situaţia în care pacienţii trec la hormonii tiroidieni naturali, profită în acest context de T3 liber din tablete, astfel încât valoarea T3 liber în sânge poate atinge limite normale superioare, iar în final se poate renunţa frecvent complet la administrarea de antidepresive.
Persoanele care suferă de depresii au nevoie de hormoni tiroidieni naturali?
Conform informaţiilor furnizate de Broda Barnes, medicii din Nord Carolina au constatat că, în situaţia în care administrau pacienţilor suferind de depresii un antidepresiv utilizat în mod curent în perioada respectivă, denumit Imipramin, în asociere cu o cantitate redusă de hormoni tiroidieni naturali, toţi pacienţii profitau de tratamentul respectiv, în timp ce mulţi dintre pacienţii cărora li s-a administrat exclusiv antidepresivul nu au avut nici un beneficiu al tratamentului, nici după mai multe săptămâni. Exisă situaţii în care pacienţilor li s-a administrat acest tratament combinat cu antidepresive şi hormoni naturali iar starea acestora s-a ameliorat foarte rapid, uneori chiar pe parcursul unui interval de 8 ore. În sensul informaţiilor furnizate de Broda Barnes, în 1949 a fost realizat un studiu în Marea Britanie care a menţionat că au existat frecvent astfel de cazuri şi că, în cazul dozării corecte a hormonilor tiroidieni naturali, pacienţii ajungeau acasă vindecaţi. Fără îndoială că nu orice depresie reprezintă o problemă asociată glandei tiroide. Dar această afecţiune prezintă un potenţial foarte variat de simptome.
Broda Barnes menţionează în cartea sa “Hypthyroidism: The Unsuspected Illness” un studiu la care au participat 109 de pacienţi suferind de hipotiroidie, toţi cu prezentarea de simptome mentale: 31% dintre pacienţi au prezentat probleme masive de concentrare, 26% au acuzat pierderi de memorie, surditatea a fost evidenţiată la 17% dintre pacienţi, zgomotele la nivelul urechilor la 8%, fiind evidenţiate în mod suplimentar parestezii, o senzaţie de furnicături şi înţepături la nivelul pielii şi al membrelor a fost constatată în 79% dintre cazuri, iar în peste 20% pacienţii au acuzat cramp.
Crupul fals şi hipotiroidia În acest context îmi amintesc că, în perioada în care sufeream de hipotiroidie netratată, mă confruntam brusc, în mod periodic, cu pseudo-atacuri de crup, în calitate de adult. Medicul de la unitatea de primiri urgenţe a fost nevoit la un moment dat să îmi administreze o injecţie cu o doză ridicată de cortizon şi mi-am petrecut câteva nopţi în faţa unităţii de primiri urgenţe ale unui spital de teamă că voi suferi de un nou atac în asociere cu o simplă răceală. Aceste incidente sunt de domeniul trecutului, după ce am beneficiat de tratament pentru hipotiroidie.
Nevrozele şi hipotiroidia Am citit cu interes şi raportul întocmit de Broda Barnes cu privire la un medic, dr. Schon, care constată că persoanele care suferă de nevroze caută de regulă să dea vina pentru dificultăţile cu care se confruntă asupra altora sau a împrejurărilor nefavorabile. Pe de altă parte, persoanele nevrotice care prezintă această stare numai ca urmare a faptului că suferă de hipotiroidie, prezintă mai degrabă tendinţa de a-şi asuma răspunderea pentru problemele cu care se confruntă. Surse: http://natuerliche-schilddruesenhormone.com/RO/index.php/2016/12/05/depressionen-broda-barnes/ “Bleiben sie länger jung” Thierry Herhoghe und Jules-Jacques Nabet, “Hypothyroidism: The Unsuspected Illness” Broda O.Barnes und Lawrence Galton, “Stop the Thyroid Madness” Janie A. Bowthrope