Sistemul Endocrin

Sistemul Endocrin:
producția de hormoni

Întreaga activitate a organismului nostru este coordonată de hormoni – substanțe chimice pe care glandele endocrine le produc și le trimit în circuitul sanguin, pentru a regla funcționarea celulelor, a țesuturilor și organelor.

Aflăm mai multe despre hormoni din reclamele la produse farmaceutice (hormoni sintetici), decât din surse medicale directe, așa cum ar fi preferabil.

Chiar și așa, știm totuși că hormonii sunt substanțe extrem de puternice – în doze foarte mici produc efecte foarte mari. De aceea sunt și de dorit, și de temut. Menținerea echilibrului hormonal și „starea de bine” clinică sunt mizele majore ale medicului, când studiază fișa fiecărui pacient.

De ce este atât de important echilibrul hormonal ?

Pentru că este implicat în toate procesele biologice esențiale:

SISTEMUL ENDOCRIN: Hipotalamusul, Hipofiza, Tiroida, Paratiroide, Suprarenale, Gonadele, Pancreasul, Epifiza

Unde se află glandele endocrine

Specialiștii în endocrinologie au de supravegheat un teritoriu vast

Hipofiza și Epifiza (glande endocraniene), Hipotalamusul (situat la baza creierului), Tiroida și Paratiroidele (în zona anterioară a gâtului), Glandele suprarenale (fiecare cu Corticosuprarenaăa și Medulosuprarenală,  poziționate deasupra rinichilor), Glandele Sexuale (ovarele și testicolele), Pancreasul endocrin, Timusul, Placenta

Ce afecțiuni produc prin dereglarea lor

Când hormonii au dezechilibre, în loc să țină calea corectă, trasată de Natură, multe funcții se dereglează în organismul uman.
Și începe lupta cu:

Când sistemul imun are dezechilibre, mai ales în cadrul sistemului endocrin, apar disfuncții severe ale glandelor endocrine.
Și începe lupta cu:​

Din ce cauze apar tulburările endocrine?

O serie de factori de risc pregătesc terenul pentru viitoare dezechilibre endocrine. Sunt, ca în marea majoritate a bolilor cu care ne confruntăm, factori pe care stă în puterea noastră să îi evităm, dar și ”factori fatalitate”.

Iată lista scurtă – bifează singur ce este de ocolit și ce este de neocolit:

Semne care trebuie să te pună pe gânduri

În funcție de localizare (glanda/glandele cu probleme), simptomele variază. Dar, ca tablou general, dereglările de natură endocrină se anunță prin:

Schema de tratament "cui pe cui se scoate"

Pentru a ține sub control glandele endocrine și a preveni afecțiunile hormonale, trebuie să ții legătura în mod constant cu medicul tău de familie: să mergi la consultațiile periodice și să îți faci analizele. Iar dacă este cazul, să faci și pasul următor: control la un medic specialist în endocrinologie și investigații specifice.

Din momentul în care este diagnosticat un dezechilibru hormonal, este pusă în funcțiune schema de tratament. Care debutează, de regulă, cu administrarea de hormoni sintetici. În cazuri mai complicate, se apelează și la intervenții chirurgicale sau radioterapie.

Nu dramatiza, dar nici nu te culca pe o ureche – ”lasă că trece!”. Când hormonii fac tumbe, poate fi ceva minor – cum se întâmplă de cele mai multe ori -, sau poate fi vorba despre o disfuncție endocrină serioasă care, neidentificată și netratată, ajunge să îți pună viața în pericol.

Vezi de ce ai nevoie

Hipertiroidism – tiroida hiperactiva

Numele clinic pentru o glanda tiroida hiperactiva este : Hipertiroidie (exces de tiroida) sau tireotoxicoza (otrăvirea tiroidei). Principalele cauze ale unei glande tiroidă hiperactivă sunt: – Boala Graves: o boala autoimuna, unde anticorpii stimuleaza celulele tiroidiene si secreta hormoni tiroidieni in exces. Aceasta este cea mai frecventa cauza de o tiroida hiperactiva (80%). – Gușă […]

Hipotiroidia simptome. Ai putea să suferi de Hipotiroidism?

Hipotiroidia simptome. Ai putea să suferi de Hipotiroidism?

„Hipotiroidismul poate afecta organismul, starea de spirit și, chiar dacă nu crezi, văzul si auzul. Deoarece tiroida controlează metabolismul organismului tău și capacitatea de a utiliza energia, puteți experimenta o gamă larga de simptome, dacă suferiți de boli tiroidiene. Hormonii tiroidieni controlează eficiența și viteza cu care lucrează toate celulele noastre. Dintre toți, hormonii tiroidei […]

De ce „colesterolul rău” este esențial pentru Tiroida ta?

De ce „colesterolul rău” este esențial pentru Tiroida ta?

De ce Colesterolul se dovedește vinovat de toate problemele de sănătate ? Sau este vinovat până când se dovedește a fi nevinovat ? Imaginează-ți asta… „A fost condamnat pentru o crimă pe care nu a comis-o. 40 de ani după gratii în timp ce numele său a fost aruncat prin noroi și toată lumea îl […]

Pacienți nemulțumiți de tratamentul pentru Hipotiroidism

Pacienți nemulțumiți de tratamentul pentru Hipotiroidism

#tiroidaromania De ce pacienții sunt nemulțumiți de tratamentul pentru hipotiroidism și ce pot face medicii?   Potrivit unui sondaj, în 2017, realizat la pacienții cu hipotiroidie, majoritatea sunt nemulțumiți de actualul tratament pentru hipotiroidism și toți cei 12.146 care au participat la sondaj au spus că există o nevoie clară de alte opțiuni de tratament […]

1 50 51 52